Ștefan Radu, 35 de ani, se retrage de la Lazio la finalul sezonului 2022 – 2023. La echipa națională a României, fundașul nu a mai jucat de când avea 26 de ani. Bogdan Lobonț, prieten cu fostul dinamovist și ex-portar al celor de la AS Roma, a dezvăluit ce obișnuia să facă alături de Radu în Italia, jucător care, cel mai probabil, va continua într-o funcție administrativă în cadrul clubului lazial.
Radu e la Lazio din 2008, de când a fost transferat de la Dinamo pentru aproape cinci milioane de euro. Pentru echipa din capitala Italiei a evoluat în peste 400 de meciuri și a câștigat de trei ori Cupa Italiei și tot de atâtea ori Supercupa.
„Nu cred că sunt șanse ca eu să mai joc și în sezonul următor (n.red. – sezonul 2023 – 2024), am luat această decizie. Vreau să mă distrez în acest an și să câștig un trofeu alături de Lazio. La finalul sezonului mă voi gândi la viitor, acum nu știu ce voi face după retragere” a declarat recent apărătorul de 35 de ani.
Radu nu a mai jucat pentru echipa națională din 2013. A bifat 12 meciuri pentru prima reprezentativă „tricoloră”, debutul fiind în noiembrie 2006, când selecționer era Victor Pițurcă.
Este foarte apreciat de suporterii, dar și de cei din club, porecla sa fiind „The Boss”. Inclusiv la stadionul Olimpico, locul de parcare al românului e personalizat cu o plăcuță pe care apare supranumele, iar alături e fotografia sa.
„Nu am mai vorbit cu el de când am plecat de la Roma…A, nu, am mai vorbit de două sau de trei ori. Dar atât timp cât am activat, aveam înainte de Crăciun o cină, ne vedeam toți jucători care eram acolo, pentru că erau și români la Centrul de Copii și Juniori, atât la Roma, cât și la Lazio. Ne vedeam cu toții și luam cina la un restaurant, era ca masa de Crăciun. Tatonări legate de națională? Nu, nu…El e idol acolo. E legendă, the boss, cum spun ei” a declarat Bogdan Lobonț, la ProSport Special.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER